Monumentele istorice din Romania             Romana English

Descrieri/Comentarii

goretchi bogdan / 26-Jan-2010

       Biserica Oţetari, situată în centrul oraşului, în perimetrul Batiştei–Vasile Lascăr, foarte aproape de Piaţa Rosetti, Teatrul Naţional, Biserica Armenească şi Colegiul Naţional „Spiru Haret”, este un loc discret, dar plin de viaţă duhovnicească, al geografiei ortodoxiei bucureştene. Scăderea numărului enoriaşilor proprii este suplinită prin îndreptarea credincioşilor din alte colţuri ale oraşului către un locaş cald şi paşnic, comoară ascunsă de istorie şi artă, în care rugăciunea hrăneşte şi luminează sufletele. Omul devine mai liber, iar comunitatea îşi reface ţesuturile afectate de înstrăinare. Pentru credincioşii de la „Oţetari”, Biserica este Acasă. Confruntată nu rareori cu dificultăţi materiale, Biserica noastră nu a încetat niciodată să nutrească darurile sufleteşti. Şi poate că, dincolo de oricare alt dar cu care „Oţetarii” au fost binecuvântaţi, cel mai de preţ este religiozitatea nobilă, reţinută dar plină de forţă, a creştinilor care frecventează Biserica.

 Arhitectura

Biserica Oţetari are o formă alungită, trilobată; absidele laterale, ca şi cea a altarului, sunt adâncite. Construcţia din zidărie groasă de cărămidă susţine acoperişul care, pe o şarpantă din lemn, suportă o învelitoare din tablă. Pridvorul creează impresia de spaţiu liber, deschis. Pronaosul cu tavan scund accentuează efectul de înălţare, în momentul pătrunderii în naos, iar absidele cu vitralii şi turla octogonală măresc şi ele această senzaţie. Acoperişurile de tablă ale celor două turle au formă de bulb, de factură slavă. Lungimea interioară este de 23,10 m, lăţimea în dreptul absidelor ajunge la 9,43 m, iar înălţimea interioară a turlei este de 12,60 m.         Deşi nu are dimensiuni mari, clădirea bisericii emană o impresie de monumentalitate, atât la interior, cât şi la exterior. 

Istoric

Pe actualul loc al Bisericii Oţetari s-a aflat, iniţial, un zăvoi de oţetari, pe malul fostei gârle Bucureştioaia, afluent al Dâmboviţei, care îşi avea vadul pe actuala stradă Galaţi (date despre această apă găsim în Istoria fondării oraşului Bucureşti de Dimitrie Papazoglu). În anii 1680-1681 a fost construită, în zilele lui Şerban Vodă Cantacuzino, o bisericuţă din lemn, despre care găsim referiri în Istoria Bucureştilor de Ionescu-Gion şi în „Din vechiul Bucureşti între anii 1789-1791” de Gheorghe Florescu. Tot din lemn s-a refăcut, în anii 1691-1692, pe vremea Domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), martir al creştinătăţii, o a doua biserică, iar după răzmeriţă a fost ridicată, în iulie 1757, sub Domnia lui Constantin -Vodă Mavrocordat, a treia Biserică, de data aceasta din zidărie, aşa precum aflăm dintr-un act al Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, din 1786. Din pisania veche, scrisă cu litere chirilice săpate în piatră, care se păstrează în pridvorul bisericii, aflăm că aceasta s-a zidit şi înfrumuseţat cu ajutorul lui Mărgărit Staroste, al lui Nicolae Cernavodeanu, al Jupânului Nicolae Cupeţul şi al altor creştini, „ca să le fie lor veşnica pomenire” La 25 august 1794, un ctitor pe nume Radu Nicule a dăruit Bisericii un clopot. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica Oţetari, aşa cum avea să rămână întipărită în memoria bucureştenilor, a fost locul de îngropăciune al membrilor marii familii negustoreşti Hagi Tudorache, de la care se păstrează şi astăzi, în pridvorul Bisericii, două morminte cu pietre funerare, datate 1825 şi 1845.       

Cu prilejul restaurării din 1860-1866, pe timpul Mitropolitului Nifon Primat al României (1850-1875), cu ajutorul familiilor Hagii Tudorache, N. Zamfirescu şi Romanescu, unul dintre cei mai importanţi pictori români Gheorghe Tattarescu (1820-1894), a executat întreaga pictură murală în ulei a Bisericii Oţetari, precum şi iconostasul.

Mitropolitul Nifon s-a născut la Bucureşti, în mahalaua Oţetarilor, pe uliţa Teilor, actuala stradă Vasile Lascăr, în anul 1789, ca fiu al blănarului Rusailă, originar din oraşul Castoria–Macedonia, care ajutat de Arhimandritul Iason a venit în Bucureşti, împreună cu soţia sa Aposta. Rusailă îl întâlnise la Salonic pe Arhimandritului Iason, în timpul unui pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Arhimandritul Iason locuia împreună cu nepotul său, călugărul Sofronie, în curtea Bisericii Oţetari. Aici la Biserica Oţetari, va fi botezat viitorul Mitropolit şi va lua primele lecţii de învăţătură bisericească, de citire, scriere şi cântare psaltică, de la călugărul Sofronie.

Chipul Mitropolitului Nifon este pictat în pronaosul Bisericii Oţetari.

Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei (1789-1875) a dăruit Bisericii Oţetari, după restaurarea încheiată la 1866, o falangă dintr-un deget al Sfântului Mare Mucenic Haralambie (89 d.Hr.–10 februarie 202 d.Hr.), cel mai longeviv sfânt creştin. Părinţii Sfântului Mucenic Haralambie, au fost botezaţi de Sf. Apostol Ioan, iar despre bunicii săi se spune că ar fi fost botezaţi chiar de către Sf. Ioan Botezătorul.  

Patrimoniul artistic

Pictura murală, care îi aparţine unuia dintre cei mai importanţi artişti plastici români Gheorghe Tattarescu, transformă Biserica Oţetari într-un monument de primă importanţă, care aşteaptă să fie descoperit. Pictura este executată în ulei, pe un strat din glet de ipsos. Stilistic, pictura aparţine şcolii realiste de influenţă italiană, care se întrepătrunde cu filonul bizantin ortodox, creând un stil propriu lui Gh. Tattarescu. Se remarcă forţa desenului, arhitectura sobră a compoziţiilor, tehnica impecabilă a folosirii clar-obscurului, impresia de spaţiu şi profunzime. Biserica păstrează obiecte cu valoare de patrimoniu dăruite, de-a lungul veacurilor, de ctitori: un epitaf al Mântuitorului, brodat în fir, din anul 1793; o icoană împărătească ferecată în argint, din anul 1803; două icoane din 1804; vitraliile Bisericii, datând din anul 1909. Medalioanele exterioare din mozaic sunt executate de pictorul Eugen Profeta.

                                 Biserica Oţetari are trei Sfinte Hramuri

     ·Sfinţii Voievozi sau Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, prăznuit la 8 noiembrie (hramul primei biserici);

     ·Sfântul Ierarh Nicolae, prăznuit la 6 decembrie (hram adăugat în 1757, la refacerea Bisericii din zid);

     ·Sfântul Mare Mucenic Haralambie, prăznuit la 10 februarie. 

 Sfântul Mucenic Haralambie a fost Episcop al Magnesiei (Asia Mică) fiind martirizat la porunca împăratului roman Septimius Severus (193 – 211), pentru că îşi mărturisise credinţa în Hristos, înfruntându-l pe împărat, şi o creştinase chiar pe fiica acestuia Galina, şi pe toţi curtenii ei. Sfântul de 113 ani a fost torturat prin ruperea cărnii cu cârlige de fier şi prin jupuirea pielii.

 În timpul supliciului, Sfântul Mucenic Haralambie, le-a spus celor care îl persecutau: „Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!” A rezistat tuturor torturilor şi a săvârşit şi alte minuni, precum învierea unui tânăr sau izgonirea demonilor. Sfântul a murit înainte de a fi executat prin tăierea capului, după ce L-a văzut pe Mântuitor şi pe sfinţii Săi. Astfel şi-a dat duhul la 10 februarie 202, unul dintre cei mai veneraţi martiri ai Bisericii creştine de la începutul secolului al III-lea. Sfântul Haralambie are putere asupra bolilor şi a morţii. Icoanele îl înfăţişează ţinând ciuma în lanţ. Se mai spune că Sfântul Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu ca bolile să nu se apropie de oamenii care postesc de ziua sa. O legendă din Bucovina spune că Sfântul Haralambie a suferit foarte mult în timpul vieţii. De aceea, înainte să moară, Dumnezeu i-a spus să îşi aleagă o răsplată. Sfântul i-a întrebat pe oameni ce ar trebui să ceară, şi ei l-au rugat să ceară ciuma, care făcea pe atunci multe victime. Dumnezeu i-a dăruit atunci ciuma (boala), iar Sfântul Haralambie a legat-o cu un lanţ şi tot aşa o ţine şi astăzi.

Sfântul Mucenic Haralambie este considerat Tămăduitor al bolnavilor, Mare ocrotitor al familiilor, căsniciilor şi copiilor, un Mare Sfânt şi Grabnic Ajutător.

Moaştele sale făcătoare de minuni, ridicate de credincioasa Galina şi încredinţate comunităţii creştine din Antiohia, au fost duse la Constantinopol. De acolo, după practica sfântă, s-au împărţit şi s-au dăruit diferitelor Biserici din lumea întreagă.

Aşa se face că Mitropolitul Nifon a înzestrat ctitoria sa, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil şi Sfântul Ierarh Nicolae din Bucureşti, cunoscută şi sub numele de Biserica Oţetari, cu Sfinte Moaşte din trupul cel făcător de minuni al Sfântului Mucenic Haralambie.